Cel mai recent raport al Organizației Mondiale a Sănătății îi plasează pe români printre cei mai mari consumatori de alcool din Europa.
Surprizele vin, însă, de pe podium.
Așadar, românii sunt printre marii consumatori de alcool per capita din Europa, aproape la egalitate cu bulgarii, polonezii şi ungurii. Dar, la mare depărtare de țările care compun podiumul.
Potrivit sursei citate, românii consumă mai mult vin, iar polonezii compensează cu tărie.
Astfel, un român bea în medie, 11 litri de alcool pur, din care aproape jumătate din cantitate o reprezintă alcoolul din bere. Vinul contribuie cu 3,38 litri la total, iar tăriile, cu 2,25 litri, susține Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Această valoare totală poziţionează România pe locul 7 în Europa, la egalitate cu Polonia şi foarte aproape de Bulgaria. Ungaria vine şi ea tare din urmă.
Clasamentul este condus de Letonia, Cehia şi Lituania, urmate de Austria şi Franţa.
Datele se referă la consumul per capita în rândul populaţiei de peste 15 ani.
E vorba de litri de alcool pur, asta înseamnă că, ţinând cont de concentraţia de alcool din fiecare băutură, consumul e mult mai mare. Spre exemplu, la vin, concentraţia de alcool e de 13-15%, ceea ce înseamnă că pentru a obţine consumul de licori ale lui Bacchus trebuie multiplicată valoarea de şase-şapte ori.
O bere are o concentraţie alcoolică medie de 4-5%, iar la un consum de cinci litri de alcool pur din bere, rezultă că un român bea circa 100 de litri pe an.
Această valoare poziţionează România printre cei mai mari consumatori de bere per capita din lume.